Bun venit pe Forumul Andrei

Daca vezi aceasta pagina inseamna ca nu ai cont sau nu esti logat.
Daca doresti doar sa vizualizezi forumul poti apasa pe "x-ul" din dreapta si acesta imagine nu va mai fi afisata.

Pentru o vizualizare cat mai buna a acestui forum recomandam
8
Va uram o zi buna in continuare si o navigare cat mai placuta pe acest forum !


   
AcasaSustineFAQInregistrareConectareCautareCalendar
Twitter



Fertilizare in vitro

Navigare :: Informatii pe domenii :: Informatii utile :: Sanatate
AutorMesaj
 nick
avatar
Rang: Administrator


MesajSubiect: Fertilizare in vitro Mar Mar 29, 2011 11:44 pm  
Fertilizarea in vitro (FIV) este o componentă a Reproducerii Umane Asistate Medical (RUAM), și reprezintă un proces prin care spermatozoidul bărbatului, fecundează ovulul femeii în laborator. Acolo se formează embrionul care este transferat in uterul mamei în general la 72 ore de la concepție. Fertilizarea nu intervine în complexul genetic al copilului, astfel că între fătul creat in vitro și fătul procreat natural nu apar deosebiri ale dezvoltării. Atunci cand toate alte metode de concepție nu mai pot fi aplicate, FIV este ultima soluție pentru femeia sterilă sau barbatul steril.

Primul copil din lume conceput în afara corpului uman s-a născut în Anglia (1978), sub îndrumarea dr. R.G. Edwards. Metoda, cunoscuta acum sub numele de FIV, se extinde rapid in lume.

FIV este o tehnica de reproducere umana asistata, la care se apeleaza dupa ce toate tratamentele clasice au esuat (inclusiv cealalta procedura de reproducere umana asistata, mai putin invaziva – inseminarea artificiala) sau in cazuri de infertilitate mai grave, unde se recomanda din start fertilizarea in vitro (lipsa trompe, infertilitate masculina grava).

Dupa stimularea hormonala a ovarelor, ovocitele (celulele germinative feminine) sunt extrase si se pun in contact cu spermatozoizii partenerului intr-o eprubeta (in vitro). Spermatozoizii vor fecunda ovocitele si astfel se vor obtine embrioni care vor fi introdusi in uterul viitoarei mame, unde, in cazul fericit, acestia vor continua sa se dezvolte, rezultand sarcina. Sansele de reusita a acestei proceduri (obtinerea unei sarcini viabile) sunt insa destul de mici, procentele estimate de majoritatea clinicilor fiind in jur de 30-35%.

Pentru inceput se stabileste diagnosticul si indicatia de FIV. In mod uzual are loc o discutie amanuntita in care ii sunt precizate cuplului procedurile, riscurile si sansele de succes ale tratamentului propus. Sunt controlate initial premizele pentru efectuarea tratamentului si, la nevoie, sunt efectuate investigatii complementare.

Terapia cuprinde o etapa de inhibare hormonala si o etapa de stimulare ovariana. Terapia de inhibare hormonala ovariana incepe dupa o prealabila ecografie efectuata la pacienta si excluderea unei infectii prezenta in sperma barbatului. Aceasta etapa dureaza in medie 2 saptamani si are rolul prevenirii unei ovulatii precoce. Urmeaza apoi etapa de stimulare ovariana.

Terapia de stimulare hormonala ovariana, cuprinde in prima saptamana injectii de stimulare care se efectueaza zilnic. Urmeaza apoi o asa numita monitorizare a ciclului, efectuandu-se la anumite intervale controale ecografice si hormonale. Doza de hormoni se individualizeaza apoi in functie de aceste rezultate. Aceste controale se efectueaza pana ce se obtin valori optime in ceea ce priveste marimea si numarul foliculilor, si respectiv valorile hormonale din sange. Cand sunt obtinute conditiile optime, se administreaza un nou hormon in vederea pregatirii ovocitelor pentru recoltare. Acest hormon se numeste HCG, este tot o injectie care determina ruperea foliculilor si eliberarea ovocitelor.

Dupa 36 de ore de la administrarea HCG, se realizeaza recoltarea ovocitelor, procedeu care se numeste punctie foliculara. Aceasta tehnica se realizeaza prin vagin sub control ecografic si anestezie. Recoltarea ovocitelor dureaza 10–20 de minute. Ovocitele se evidentiaza apoi la microscop si se introduc intr-un mediu special de cultura. In ziua punctiei foliculare, sotul trebuie sa obtina o proba de sperma. Dupa o pregatire speciala, spermatozoizii sunt pusi in contact direct cu ovocitele.

Dupa aproximativ 18 ore se controleaza fecundarea ovocitelor. Ovocitul fertilizat prezinta 2 pronuclei, care reprezinta materialul genetic ce provine de la ovocite si de la spermatozoid. Acesta este primul stadiu in dezvoltarea embrionului.

Peste 48-72 ore de la punctia foliculara, embrionii astfel rezultati, vor fi introdusi in uter, tehnica numita embriotransfer. Acest procedeu nu necesita anestezie, deoarece este o manevra extrem de blanda.

Dupa embriotransfer este necesar un tratament special pentru sustinerea dezvoltarii embrionului. La 2 saptamani de la embriotransfer se efectueaza testul de sarcina din sange

Rata de sarcini dupa FIV - ET este dependenta de cauzele care determina sterilitatea. Un alt factor important este varsta pacientei. In lumea intreaga se considera ca rata de reusita / embriotransfer este de 25%-35%. La unele loturi de paciente s-a ajuns la o rata de reusita de chiar 50%.

In rare cazuri (<1%) se pot intalni urmatoarele complicatii ca urmare a punctiei folicular lezare de vase de sange, vezica urinara, intestin subtire, intestin gros. Intr-un procent de 5-10% apare sindromul de suprastimulare ovariana, care necesita o supraveghere mai atenta a pacientei dupa embriotransfer. Rata de sarcini multiple este de 5%, usor mai crescuta la pacientele tinere si la care se transfera mai mult de 3 embrioni. Evolutia unei sarcini aparuta dupa FIV este exact ca a unei sarcini aparuta pe cale naturala. FIV, ultima solutie Cu toate ca pretul total pentru o fertilizare este destul de mare, tot mai multe cupluri din Romania recurg la reproducerea asistata. Foarte important este de stiut motivul pentru care femeile ajung sa apeleze la conceptia in vitro. Atunci cand toate celelalte metode clasice nu mai pot fi aplicate, FIV este ultima solutie pentru femeia sterila sau a barbatului steril. De obicei femeile care recurg la FIV sunt cele cu o sterilitate indelungata sau cele care au suferit sau sufera de unele boli severe ale aparatului genital. In aceste conditii se ajunge la asa zisa mama purtatoare. Ferilizarea in vitro este utilizata in general la cuplurile care nu au putut concepe un copil dupa un an de incercari sau care au una sau mai multe din urmatoarele probleme:

tubul falopian este blocat sau prezinta deformari ale anatomiei pelviene. Femeile carora li s-au legat trompele cat si barbatii care au suferit o operatie de vasectomie
Infertilitate masculina severa (cantitate mica de spermatozoizi produsi sau o motilitate scazuta a acestora)
Procedeul de stimulare ovariana a esuat de cateva ori
Femei cu varsta avansata (peste 38 de ani)
Cantitatea si calitatea slaba a ovulelor. Aceasta problema se poate rezolva prin FIV sau FIV folosind ovulele donate de o alta femeie.
Endometrioza severa

Riscurile stimularii ovariene:

In cca. 10% din cazuri, in ciuda stimularii, pot sa apara foarte putini foliculi sau chiar deloc. In aceste cazuri, este necesara intreruperea procedurii si startul uneia noi, unde se recomanda o stimulare diferita.

Aproape toate pacientele care sunt sub tratamentul de stimulare ovariana resimt anumite dureri abdominale, crampe, balonari. In cca 1% din cazuri aceste simptome sunt mai grave si se dezvolta hiperstimularea ovariana, caz in care ovarele se maresc, dureri abdominale mai acute sunt prezente. Iar in cele mai severe cazuri, lichidul se acumuleaza in abdomen si este cazul sa fie drenat. Daca aceste simptome sunt prezente deja in timpul stimularii, incetarea procedurii sau congelarea tuturor embrionilor poate deveni necesara.

Sursa:wikipedia.org

*Scrie romaneste
*Sterg mesajele inutile sau scrise cu CAPS
*Nu fa spam
*Linkurile relevante în context sunt binevenite.

Transferul se face din contul dumnevoastra de Paypal




Copyright © 2008-2014 Forumul Andrei. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii
Aspect creat si codat de Alexandru Miron & Nick

.