Bun venit pe Forumul Andrei

Daca vezi aceasta pagina inseamna ca nu ai cont sau nu esti logat.
Daca doresti doar sa vizualizezi forumul poti apasa pe "x-ul" din dreapta si acesta imagine nu va mai fi afisata.

Pentru o vizualizare cat mai buna a acestui forum recomandam
8
Va uram o zi buna in continuare si o navigare cat mai placuta pe acest forum !


   
AcasaSustineFAQInregistrareConectareCautareCalendar
Twitter



România, trecută pe harta Google.

Navigare :: Informatii pe domenii :: Soft :: IT :: Networking & Internet
AutorMesaj
 nick
avatar
Rang: Administrator


MesajSubiect: România, trecută pe harta Google. Joi Noi 04, 2010 6:17 am  
Industria IT&C este departe de a fi în criză. Google, tocmai și-a deschis biroul de la București. Alte companii din sector fac angajări pe bandă

Așa cum anunțase încă din primăvară, Google și-a deschis la începutul lunii un birou de afaceri în România, țară con-siderată "foarte interesantă" de compania considerată a fi "stăpânul internetului mondial". Industria IT&C autohtonă nu numai că nu este afectată de criză, ba chiar face angajări pe bandă, iar până la sfârșitul anului își va mări ponderea în PIB, potrivit specialiștilor.

"Scopul Google este de a oferi utili-zatorilor români, care sunt foarte activi online, și mai multe instrumente utile și inovatoare în limba locală, precum și de a ajuta companiile românești să aibă o prezență online și să își dezvolte afacerile prin intermediul internetului. România este o țară foarte interesantă pentru Google, unde vedem oportunități atât în ce privește utilizatorii individuali, cât și companiile", a declarat directorul general al Google România, Dan Bulucea, care anterior a lucrat pentru Microsoft România. Asta ar putea însemna im-plicit că Google și-a mărit echipa, însă reprezentanții din România ai companiei nu au făcut publice aceste informații. În martie, în momentul în care oficialii companiei au anunțat deschiderea biroului de la București pentru toamna acestui an, recrutările erau în desfășurare.

Chiar dacă gigantul american și-a înființat biroul de afaceri abia acum, utilizatorii români au putut accesa multe din produsele Google. Motorul de căutare Google.ro, folosit de aproximativ 90% dintre cei 7,5 milioane de utilizatori ai internetului din România, este pri-mul pe listă, urmat de Google Maps, Google Places, Google Apps sau Google Translate.

De ce crește industria IT

Și alte mari companii din industria IT&C sunt interesate de România: cele mai multe se extind și fac angajări, iar altele pornesc afaceri de la zero. Este și cazul Intel, cel mai mare producător de microprocesoare din lume, care va deschide săptămâna viitoare la București un centru de dezvoltare de software, potrivit Ziarului Financiar. Deputatul Varujan Pambuccian, membru în Comisia IT&C a Camerei Deputaților, spune că interesul investitorilor este justificat de una din facilitățile acordate industriei - neimpozitarea venitului programatorilor - dar și de calitatea forței de muncă din acest sector. "Faptul că s-a menținut această măsură înseamnă cel mai mult din punct de vedere al PR -ului pe care și-l face România în străinătate, este cel mai puternic argument. Nu mai există pe nicăieri, în nicio țară. Fostul președinte al Intel, Craig Barrett, a vorbit peste tot în lume despre această facilitate, în ultimii ani", a declarat pentru gândul Pambuccian. Nu este însă singurul motiv pentru care România a atras investiții în domeniu. Pambuccian spune că măsura în sine nu ar fi avut niciun efect fără oameni bine pregătiți, alături de un talent nativ, o școală foarte bună și tradiție în domeniu. "Nu uitați că România se află printre primele națiuni care au construit un calculator, în 1956. La acea vreme, a construi un calculator era foarte aproape de începuturile programelor spațiale", a completat deputatul. Chiar dacă industria software reu-nește câteva câteva zeci de mii de angajați români - o cifră nu foarte mare - aportul la buget și la creșterea economiei este semnificativ. În ultimii 10-12 ani, sectorul IT&C a reușit să crească de la 3% la 10% din PIB, cifre valabile la finele anului 2008. "Până la sfârșitul anului, este posibil ca ponderea sectorului în PIB să fie chiar mai mare, pentru că între timp economia s-a mai contractat", a adăugat Pambuccian.

În topul angajărilor

Anul acesta, companiile din IT, precum Microsoft, Amazon, HP și Oracle, s-au dovedit a fi printre cei mai activi angajatori, alături de sectorul auto. Microsoft, de exemplu, a anunțat încă din primăvară că are nevoie de încă 70 de noi angajați până la finele acestui an, pe lângă cei peste 300 pe care îi are deja. Printre companiile care și-au anunțat încă de la începutul acestui an intenția de a face noi angajări se numără și HP, cu o țintă de 600 de angajări în total în acest an, Adobe, 30-50 de noi joburi, și Oracle, cu cel puțin câteva zeci de noi posturi. Și Intel va angaja într-o primă fază câteva zeci de oameni pentru centrul de dezvoltare software de la București. De regulă, centrele de acest tip pot ajunge la câteva sute de angajați. O politică de creștere constantă a personalului a avut în ultimii cinci ani și IBM România, care în prezent are 1.400 de angajați. "IBM România se află în situația fericită de a nu fi disponibilizat. Din contră, am crescut cu aproximativ 20% pe an", a declarat recent Silvia Radu, governmental programs executive în cadrul companiei. Reprezentantul IBM România a arătat că firma pe care o reprezintă ar fi putut avea în prezent un număr dublu de angajați, dacă era extinsă perioada contractelor temporare.

Românii de la Google au blog

În vara anului trecut, echipa românilor care lucrează la Google și-a făcut propriul blog, Google AdWords, pentru a-i ajuta pe propriii utilizatori să obțină cea mai eficientă publicitate posibilă. Tot anul trecut, pe 1 Decembrie, cu ocazia Zilei Naționale a României, pagina Google.ro și-a modificat logo-ul, adoptând culorile drapelului și înlocuind litera "L" cu un steag. Nu este o premieră, fiind cunoscut faptul că Google își schimbă logourile cu ocazia Sărbătorilor și a altor evenimente speciale. De exemplu, Google și-a modificat logoul și pentru a sărbători descoperirea unor cantități "semnificative" de apă înghețată pe Lună.

Sursa:gandul.info

*Scrie romaneste
*Sterg mesajele inutile sau scrise cu CAPS
*Nu fa spam
*Linkurile relevante în context sunt binevenite.

Transferul se face din contul dumnevoastra de Paypal




Copyright © 2008-2014 Forumul Andrei. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii
Aspect creat si codat de Alexandru Miron & Nick

.